Antrenorul CFR-ului este fair-play după victoria fără dubii din Giuleşti. Toni Conceicao a declarat la conferinţa de presă că Rapidul se va bate până la final pentru titlu, dar că diferenţa din meciul direct fost făcută în plan tactic!
"Am demonstrat azi că CFR Cluj are valoare. Am întâlnit Rapid, echipa de pe primul loc şi sunt foarte bucuros de victorie. La început, nu credeam că va fi acest scor. Ambele echipe sunt valoroase, dar noi am reuşit să fructificăm aproape fiecare ocazie pe care am avut-o. Nu asta este diferenţa de valoare dintre cele două echipe, nu acest lucru îl spune rezultatul. Rapid e o echipă bună, care se va lupta pentru titlu până la sfârşitul campionatului. Diferenţa de azi a făcut-o CFR, care a jucat foarte bine tactic, a făcut un joc aproape perfect. Nu vreau să iau din meritele Rapidului, dar în fotbalul de azi trebuie să fii eficace, iar CFR a fost mai eficace azi", a spus Conceicao.
Conceicao spune că nu îşi simte postul periclitat
"Acum două zile s-a vorbit că la CFR se va schimba antrenorul, dar eu sunt liniştit. În grupul nostru, al staff-ului tehnic şi al jucătorilor este linişte, asta e tot ceea ce mă interesează pe mine", a menţionat Conceicao.
Antonio Conceicao a ţinut să sublinieze că echipa sa a evoluat la Bucureşti fără cinci titulari.