Gigi Becali a vorbit despre derby-ul etapei a X-a, Rapid - CFR Cluj 1-4 şi este de părere că giuleştenii sunt îndreptăţiţi să se plângă de calitatea arbitrajului din această seară, pentru că ceferiştii vor fi mereu privilegiaţi de 'fluieraşi'. Patronul Stelei spune că nu este bucuros de înfrangerea Rapidului, deoarece i-ar fi convenit mai mult un rezultat de egalitate între cele două echipe feroviare.
"Am văzut meciul doar până la 2-1 pentru CFR. A dar Rapidul bara aia şi m-am ofticat. Voiam să se termine egal. Din cât am văzut eu, Rapidul a pierdut din cauza portarului. Primul gol contează cel mai mult, asta e. Ei (CFR Cluj - n.r.) tot timpul vor fi privilegiaţi, dar nu aşa de tare cum au fost până acum. Nu vreau să mă bag eu să comentez, dar Rapidul are toate motivele să se plângă. Am vorbit cu Copos imediat după meci şi i-am spus că noi am cerut arbitri străini, ca să nu ne certăm. I-am zis. 'Bă, George, arbitrul e străin. Dacă greşeşte în favoarea mea sau a ta, măcar nu avem suspiciuni'", a precizat Becali la telesport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu