marți, 27 iulie 2010

Matache: "Am fost cei mai fraieri, puteam să cîştigăm cu Steaua!"

Clujenii sînt furioşi după eşecul cu Steaua. Niculescu a marcat pentru 1-0, dintr-un penalty scos de Acosta, însă jucătorii lui Pană n-au ştiut să ţină de rezultat.

"Am fost cei mai mari fraieri! Trebuia să cîştigăm acest meci cu Steaua. Am avut 1-0, dar am pierdut. E dureros", a declarat Florin Matache. "Din momentul în care am condus, trebuia să ţinem de rezultat, dar am cedat. Sînt foarte supărat", a completat portarul Clujului.

Fundaşul Daniel Munteanu a continuat şirul regretelor. "Cu puţină şansă, puteam să obţinem un rezultat mare. Sînt supărat. Păcat că nu am ştiut să menţinem acel 1-0 pe care l-am avut după golul lui Niculescu", a spus Munteanu. "Aş fi preferat să nu marchez. Mai bine cîştigam meciul, fără să dau eu gol. Sînt foarte dezamăgit.

Cu puţină atenţie puteam cîştiga. Dar nu ne taie din elan acest eşec, mergem la Braşov să cîştigăm", a conchis Claudiu Niculescu, aflat duminică la primul gol pentru "şepcile roşii".

"Steaua a fost o nucă tare pentru noi. Dar echipa a stat bine în teren, ne-am creat ocazii şi am reuşit să marcăm. Sîntem optimişti, va fi bine"
Noe Acosta, mijlocaş "U" Cluj

"Un adversar ca şi Steaua nu te iartă. Îmi pare rău că nu am reuşit mai mult la primul meci după revenirea Universităţii pe prima scenă"
Claudiu Niculescu, atacant "U" Cluj

Sesizează Liga?
Deşi au piedut, clujenii ar putea să cîştige cu 3-0, la "masa verde", meciul cu Steaua, dacă vor depune memoriu împotriva folosirii lui Dorel Stoica. Situaţia mijlocaşului, despre care Craiova susţine că nu are drept de joc, este în continuare incertă. "Liga Profesionistă trebuie să se autosesizeze în cazul Dorel Stoica. Dacă nu are drept de joc la Steaua, vom cîştiga cu 3-0", a spus ieri directorul sportiv Paul Cazan. Conform actelor prezentate de Craiova, Stoica mai are contract pentru încă un an cu trupa din Bănie.

Probleme cu Delgado
Mijlocaşul Alfonso Delgado (24 de ani) nu a putut fi folosit cu Steaua din cauză că Vasluiul nu i-a dat încă actele de transfer! "Marţi se va rezolva totul, cu siguranţă. Va deveni jucătorul Universităţii cu acte în regulă, cum se spune", a explicat reprezentantul jucătorului, Luigi Paoletti. Altfel, "U" Cluj a renunţat la transferul italianului Fioretti, testat săptămîna trecută de către Marian Pană.

Peste Steaua la fani
Clujul a avut o galerie numeroasă la primul meci în Liga 1 după două sezoane de exil în liga secundă, transformînd Alba Iulia într-un veritabil teritoriu "studenţesc". Nu mai puţin de 4.000 din cei 5.000 de oameni veniţi de la Cluj pentru acest meci s-au aflat în galeria care a ocupat toată tribuna secundă. Alţi fani au venit de la Turda şi din împrejurimi. De altfel, fondul sonor a fost dominat copios de fanii alb-negri, care le-au adresat un mesaj ironic steliştilor: "Cu <> coloana vi se îndoaie ca <> să n-o taie". Niculescu le-a dedicat lor golul marcat în minutul 8.

Bătaie lîngă cimitir
Suporterii "şepcilor roşii" şi ai Stelei s-au încăierat în zona cimitirului din Alba Iulia, dar autorităţile susţin că nici o persoană nu a necesitat spitalizarea. De asemenea, nu s-au operat reţineri. Bătaia a început după ce clujenii au atacat cu pietre autocarele suporterilor stelişti. "Au existat nişte înjurături şi şicane reciproce, dar totul s-a aplanat. Nu a fost vorba de incidente grave", a dat asigurări un reprezentant al Jandarmeriei.

Inbox

Portarul Boşneag, adus de la Piteşti, nu a prins lotul, fiind suspendat pentru partida cu Steaua. Jucătorul a încasat un cartonaş roşu în partida cu scandal FC Argeş - "U" Cluj!

Antrenorii care au pregătit "şepcile roşii" în returul trecut, Viorel Hizo şi Cristi Dulca, au stat împreună la meci, în tribuna oficială

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu