joi, 5 august 2010

Stoichiţă: "Începutul sezonului e sub aşteptările mele! Poate voi schimba tot lotul"

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-2, că începutul de sezon este departe de aşteptările sale, precizând că nu ştie dacă patronul Ioan Niculae mai are răbdare.

"A fost o victorie meritată a celor de la Gaz Metan, care ne-au fost superiori şi au profitat de greşelile noastre. Chiar dacă au existat unele dubii la lovitura de pedeapsă, nu contest arbitrajul. Cred că a contat şi factorul psihologic la jucătorii noştri, dar şi că am întâlnit o echipă experimentată, bine aşezată în teren. Noi vom continua experimentul construirii unei echipe competitive, cu jucători din diviziile inferioare. Începutul de sezon e departe de aşteptările mele, dar trebuie să am răbdare. Nu ştiu dacă patronul mai are răbdare, voi încerca să vorbesc cu el şi să îi explic gândurile mele. Chiar dacă astăzi am pierdut, nu vom merge la Cluj să facem figuraţie. Pentru mine este o situaţie nouă, să am numai un punct în trei etape. Dar ca antrenor depinzi de foarte multe. Poate voi schimba şi formula, şi lotul de 18, în viitorul meci. Îmi reproşez foarte multe lucruri, dar nu pentru meciul acesta" , a spus Stoichiţă.

Echipa Astra Ploieşti a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu