Oltenii nu se regăsesc în acest start de sezon. După trei etape, au doar un punct, egalând astfel cea mai slabă performanţă din ultimii 16 ani.
Ceea ce părea să fie un start de sezon reuşit, după egalul cu CFR Cluj, s-a transformat într-o dezamăgire pentru olteni. "Ajutaţi" de arbitri în primele două etape, dar şi de o evoluţie slabă în partida cu Victoria Brăneşti, oltenii au egalat cel mai slab start de sezon din ultimii 16 ani. Ultima dată când Universitatea a avut doar un punct după primele trei etape a fost în sezonul 1994-1995, atunci când parcursul a fost identic: un egal şi două înfrângeri. Oltenii au pierdut atunci în deplasare, cu FC Naţional, scor 2-3, au remizat pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, şi au pierdut cu 2-0 la Bistriţa. În primele două etape ale acelui sezon, Ştiinţa a fost pregătită de actualul ei tehnician, Aurel Ţicleanu.
Mititelu cere calm
Spre deosebire de alţi ani, când îşi exprima mai des nemulţumirile, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a adoptat acum o altă poziţie. Acesta îndeamnă la calm şi spune că înfrângerea de la Brăneşti nu e o tragedie. "Aşa suntem noi după o înfrângere, facem înmormântare! Şi după victorie, nuntă! Cu o aşa gândire nu vom mai realiza nimic!", a spus Mititelu pe blogul personal. De când Mititelu a preluat echipa, Universitatea a adunat cel puţin trei puncte după primele trei etape.
1 gol a marcat Universitatea în trei etape. Marcator: bulgarul Iliev, în poarta Stelei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu