După ce au încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-2), meciul disputat duminică, în deplasare, cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, în etapa a III-a a Ligii I, dinamoviştii se declară bucuroşi cu acest egal, iar pentru Andrei Cristea este o bucurie că Dinamo a revenit de la 0-2.
"Trebuie să ne bucurăm că am reuşit să revenim de la 2-0, mai ales după un eşec usturător la croaţi. E bine totuşi că nu am pierdut cu Pandurii şi că suntem acolo în faţă. Este un punct câştigat şi muncit cu o echipă foarte bună care are un antrenor tânăr care a aşezat echipa foarte bine în teren. Cunoaşte şi pe Dinamo bine. Dar ne bucurăm că am reuşit totuşi să revenim şi am avut forţa să trecem peste momentele grele şi să egalăm. Urmează acum pentru noi un derbi bucureştean, un meci foarte important pentru noi cu Rapid dar şi pentru suporteri şi ne dorim să fie alături de noi. Nu ne interesează pe noi Steaua şi antrenorul lor, avem foarte multe probleme noi ca să ne mai gândim şi la ce e la Steaua", a comentat Cristea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu