miercuri, 20 aprilie 2011

"Piţi, hai la Craiova!"

După ce Piţurcă şi-a anunţat demisia din Ghencea, Adrian Mititelu a început să-l preseze cu telefoanele, oferindu-i postul de antrenor la Craiova. Iar Piţi pare tentat să accepte! Ar fi pentru a doua oară când tehnicianul ajunge în Bănie după experienţa din 1994.

Duminică, imediat după discuţia finală dintre Becali, suporteri şi Piţurcă, finanţatorul din Craiova l-a contactat pe antrenor! Au discutat la telefon preţ de un ceas, rezultatul convorbirii făcându-l pe Mititelu să exulte.
Din dorinţa de a nu sta pe bară multă vreme, fostul selecţioner i-a cerut patronului "juveţilor" aproximativ trei milioane de euro pentru a face câteva transferuri. Mititelu a acceptat, iar în cursul acestei săptămâni, foarte probabil, cele două părţi vor bate palma. "Piţi s-a săturat să stea degeaba. A fost o mare dezamăgire pentru el eşecul de la Steaua şi tocmai de aceea are o mare dorinţă de revanşă acum", a povestit un apropiat de-al tehnicianului.

Îşi aduce tot stafful

Dacă se va duce în Bănie, Piţurcă va lua cu el tot stafful tehnic pe care l-a avut şi în Ghencea. Neagoe, Florin Marin, Gabi Boldici, Ovidiu Costeşin şi preparatorul fizic Marius Dima i se vor alătura lui Piţi. "Săptămâna asta, cred că Mititelu şi Piţurcă se vor înţelege. Piţi nu a cerut decât trei milioane de euro pentru transferuri, iar Mititelu a fost de acord!", au dezvăluit surse apropiate lui Victor Piţurcă.
În cursul zilei de ieri, toţi colaboratorii lui Piţi au fost prezenţi la stadionul din Ghencea, unde şi-au prezentat demisiile.

Acum m-am ambiţionat şi mai tare. Dacă m-aş duce la Craiova, aş vrea să-i bat pe toţi: pe Steaua, pe Dinamo, pe Rapid. Aş vrea să câştig campionatulul
Victor Piţurcă, fost antrenor Steaua

De ce să nu-l mai ofertez pe Piţi? Am fost dezamăgit de el în ceea ce priveşte cazul Dorel Stoica, dar îi port în continuare un respect deosebit
Adrian Mititelu, patron Craiova, într-un interviu ProSport din urmă cu o săptămână

Vorbeam cu fratele meu şi mă întreba cum ar fi să ajung acum la Universitatea chiar după Ţicleanu, că aşa s-a întâmplat şi data trecută. Acolo mai e nevoie de trei-patru jucători pentru a te bate la titlu
Victor Piţurcă, fost antrenor Steaua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu