În sfârşit, Cristi Pulhac a plecat de la Dinamo. Dacă până acum, de fiecare dată când îşi făcea bagajele, dinamovistul era nevoit să le despacheteze peste noapte, de data asta fundaşul a reuşit, în sfârşit, să pună geanta la cala avionului de Spania. Acolo unde i-a fost lipită eticheta "Alicante", oraş în care a ajuns pe seară însoţit de impresarul său, Victor Becali.
Iar dacă ghinionul său proverbial nu îi va zâmbi amar din nou, atunci putem spune, fără teama de a greşi, că Pulhac va juca în Primera Division. Campionat în care fundaşul se poate realiza atât profesional, dar mai ales material. Unul dintre cei mai prost plătiţi jucători de la Dinamo, apărătorul va primi un salariu excelent din partea echipei lui Esteban Vigo. Lunar, fără primele de joc, Pulhac va încasa 30.000 de euro! La o matematică simplă rezultă că, într-un an de contract, românul va strânge 360.000 de euro! Ca o comparaţie, remuneraţia anuală a jucătorului depăşeşte cu 110.000 de euro suma pe care o primeşte conducerea din "Groapă" în schimbul împrumutului său stagional. "Câinii" vor lua 250.000 de euro pentru Pulhac, iar dacă jucătorul va confirma şi va fi achiziţionat definitiv de Hercules, suma se va dubla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu